Copilul tău refuză să meargă la grădiniță? Iată ce poți face
Ai trecut deja de perioada de acomodare. Copilul tău intra liniștit în grupă, se juca alături de ceilalți copii și părea că s-a integrat complet. Iar apoi, într-o dimineață, începe să plângă și spune hotărât: „Nu vreau la grădiniță!”
Este o situație care îi îngrijorează pe mulți părinți și îi face să se întrebe dacă s-a întâmplat ceva la grădiniță. În realitate, de cele mai multe ori, acest comportament este o etapă normală din dezvoltarea copilului și apare frecvent după un weekend, o vacanță sau câteva zile petrecute exclusiv alături de familie.
De ce se întâmplă?
Acasă, copilul se simte în siguranță, primește atenția exclusivă a părinților și se reconectează profund cu mediul familial. Când vine momentul să se desprindă din nou, apar emoții intense pe care încă nu știe să le gestioneze.
Acest lucru nu înseamnă că nu îi place la grădiniță și nici că nu se simte bine acolo. Pur și simplu, îi este greu să treacă dintr-un mediu în altul și are nevoie de sprijinul tău pentru a-și regla emoțiile.
Cum îl poți ajuta?
Înainte de a ajunge la grădiniță, ajută-l să își echilibreze emoțiile. Vorbește-i calm, privește-l în ochi și transmite-i siguranță.
Poți spune lucruri precum:
- „Știu că îți este greu să pleci de lângă mine.”
- „Te iubesc și mă întorc după tine.”
- „O să ai o zi frumoasă și ne revedem foarte curând.”
În timpul unei explozii emoționale sau al unui tantrum, explicațiile logice nu ajung întotdeauna la copil. În schimb, ceea ce îl liniștește este tonul cald și blând al mamei sau al tatălui. Copiii simt emoțiile noastre înainte să înțeleagă cuvintele.
Nu purta această discuție în holul grădiniței
Un aspect foarte important este momentul în care alegi să îi vorbești.
Nu încerca să îl convingi chiar în fața grădiniței sau în holul acesteia. În acel moment emoțiile sunt deja foarte puternice, iar despărțirea riscă să devină și mai dificilă.
Vorbește cu el acasă sau pe drumul spre grădiniță, când este mai receptiv și se poate conecta mai ușor cu tine.
Despărțirea trebuie să fie scurtă
Este firesc să îți dorești să îl îmbrățișezi de multe ori înainte să pleci. Totuși, o despărțire prelungită îi transmite copilului că urmează ceva dificil.
Cu cât momentul plecării durează mai mult, cu atât emoțiile cresc.
O îmbrățișare sinceră, un zâmbet, un „Te iubesc! Ne vedem după-amiază.” și o plecare calmă sunt, de cele mai multe ori, cea mai bună alegere.
Fii consecvent
Poate cel mai greu lucru pentru un părinte este să își vadă copilul plângând.
Tentația este să îi spui:
„Bine, rămânem acasă doar astăzi.”
Însă, dacă refuzul de a merge la grădiniță este acceptat ca excepție, copilul poate înțelege că plânsul este modalitatea prin care poate evita această situație și este foarte posibil să încerce din nou același lucru.
Desigur, dacă este bolnav sau există un motiv real pentru a rămâne acasă, situația este diferită. Însă atunci când vorbim doar despre dificultatea despărțirii, consecvența îi oferă copilului sentimentul de siguranță de care are nevoie.
Cere ajutorul educatoarei
Dacă îți este greu să pleci și rămâi cu gândul la copil, vorbește cu educatoarea.
Roag-o să îți trimită o fotografie sau un mesaj după ce copilul s-a liniștit. Sunt convinsă că nicio educatoare nu va refuza o astfel de rugăminte.
De cele mai multe ori, vei descoperi că la doar câteva minute după despărțire copilul zâmbește, se joacă și participă cu bucurie la activități. Această confirmare îi liniștește și pe părinți și le oferă mai multă încredere pentru zilele următoare.
Nu uita…
Refuzul de a merge la grădiniță nu înseamnă că ai greșit ceva și nici că celui mic nu îi place acolo.
În cele mai multe cazuri, este doar expresia unor emoții puternice pe care încă învață să le gestioneze.
Validează-i emoțiile fără să le minimalizezi. Oferă-i iubire, înțelegere și siguranță. Vorbește-i cu blândețe înainte de a ajunge la grădiniță și fă despărțirea scurtă, calmă și încrezătoare.
Copiii împrumută starea emoțională a părinților. Atunci când tu îi transmiți calm și încredere, îi va fi mult mai ușor să creadă că va fi bine. Iar, de cele mai multe ori, la doar câteva minute după ce ai plecat, copilul tău va fi deja implicat în joacă, va zâmbi și își va continua ziua alături de prietenii lui.
Acest articol este scris din perspectiva experienței de zi cu zi într-o grădiniță, unde vedem frecvent că, în spatele lacrimilor de dimineață, nu se ascunde lipsa dorinței de a veni la grădiniță, ci nevoia copilului de a simți că este înțeles, iubit și în siguranță. 💛

